Formele rãspunderii juridice în dreptul mediului

       

  Nu ezitati sa apelati cu incredere la site-ul Licitatii Juridice sau la partenerii nostri Casa de avocatura Coltuc, avocat@coltuc.ro, 0745150894.

 Rãspunderea socialã:

Aceastã rãspundere implicã sancţionarea socialã a atitudinii persoanei neconcordante cu normele sociale instituite.

Datoritã faptului cã aceastã atitudine a persoanei poate avea loc în cele mai variate relaţii sociale şi rãspunderea socialã îmbracã forme diferite, putându-se vorbi de o rãspundere politicã, moralã, eticã, civilã şi desigur, juridicã.

    Rãspunderea juridica:

Aceasta poate interveni în cazul nerespectãrii normelor de conduitã cuprinse în normele de drept, adicã pentru încãlcarea prevederilor legale.

În art.82 dein legea nr.137/1995 sunt stabilite trei forme ale rãspunderii juridice în urmãtoarea formulã:„încãlcarea prevederilor prezentei legi atrage rãspunderea civilã, contravenţionalã sau penalã, dupã caz.”.

Eliminarea din textul noii legi a rãspunderii disciplinare  şi materiale este pe deplin întemeiatã, pentru cã material şi disciplinar pot fi traşi la rãspundere angajaţii de cãtre cei care i-au angajat în cadrul raportului juridic de muncã.

O situaţie de excepţie o constituie art.44 din legea nr.32/1968, când contravenţia poate fi sancţionatã cu mãsuri disciplinare în cazul militarilor în termen, în privinţa cãrora rãspunderea contravenţionalã se înlocuieşte cu rãspunderea administrativã- disciplinarã. Procesul verbal de constatare a abaterii se trimite, în astfel de cazuri, comandantului unitãţii din care face parte contravenientul, spre a i se aplica, dacã procesul verbal e întemeiat, mãsuri disciplinare.

Rãspunderea pentru încãlcarea normelor dreptului mediului, aparţine totuşi, acestei ramuri de drept, tocmai fiindcã prezintã numeroase trãsãturi specifice – specificul obiectului reglementãrii juridice.

Întrucât litigiile generate de eliberarea, revizuirea sau suspendarea acordului/ autorizaţiei de mediu se soluţioneazã potrivit legii contenciosului administrativ,conform art.9 din legea nr29/1990, în cazuri bine justificate şi pentru a preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere instanţei sã dispunã suspendarea executãrii actului administrativ pânã la soluţionarea cererii.

Rãspunderea contravenţionalã

Rãspunderea contravenţionalã reprezintã acea formã a rãspunderii juridice care constã în aplicarea de sancţiuni contravenţionale persoanelor vinovate de încãlcarea dispoziţiilor legale care prevãd şi sancţioneazã contravenţiile.

Se recurge adesea la rãspunderea contravenţionalã pentru prevenirea sau combaterea nerespectãrii prescripţiilor legale în materie.

Aceastã formã de rãspundere prezintã avantaje în sensul cã procedura de constatare şi aplicare a sancţiunilor contravenţionale este mult mai rapidã în raport cu celelalte proceduri judiciare iar mãsurile impuse sunt executorii, permiţând o intervenţie urgentã.

  Elementul esenţial al acestei rãspunderi îl reprezintã contravenţia.

Din punct de vedere legal (art.1,legea nr.32/1968), contravenţia desemneazã acea faptã sãvârşitã cu vinovãţie, care prezintã un pericol social mai redus decât infracţiunea şi care este prevãzutã şi sancţionatã ca atare prin acte normative.

Este vorba despre incãlcarea reglementãrilor juridice vizând protecţia mediului cu vinovãţie, fiind exclusã rãspunderea fãrã culpã.

  Obiectul contravenţiei este reprezentat de valorile sociale, bunurile sau interesele legitime apãrate prin norme de drept, cãrora li se aduce atingere ori sunt puse în pericol de fapta sãvârşitã.

  Trãsãturile ce caracterizeazã contravenţia sãvârşitã în cadrul raporturilor de dreptul mediului sunt:

a)contravenţia este o faptã ilicitã

Contravenţia poate fi sãvârşitã:

-   cu intenţie, dacã fãptuitorul prevede urmãrile faptelor sale şi urmãreşte producerea lor (intenţie directã), sau prevede rezultatul faptei sale şi deşi nu urmãreşte sã se producã, acceptã posibilitatea producerii lui (intenţie indirectã)

-   din culpã, dacã fãptuitorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu îl acceptã, socotind fãrã temei cã el nu se va produce (uşurinţã, culpa cu previziune), ori când nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea sã-l prevadã (neglijenţã, culpa fãrã prevedere)

-   fãrã culpã, când nu se poate vorbi nici de intenţie şi nici de culpã, fapta fiind rezultatul riscului pe care şi l-a asumat persoana în cadrul activitãţii economico- sociale.

b)contravenţia este reglementatã şi sancţionatã de normele dreptului mediului

O persoanã fizicã sau juridicã poate fi sancţionatã contravenţional pentru o anumitã faptã ecologicã numai dacã aceasta este expres prevãzutã şi sancţionatã de normele dreptului mediului.

Contravenţia ecologicã are în conţinutul sãu, ca elemente constitutive, obiectul, subiectul şi fapta.

  Fapta (acţiunea/ inacţiunea subiectului activ) constituie nerespectarea unei interdicţii sau obligaţii prevãzute de legislaţia mediului, în cadrul unor norme imperative.

Acţiunea ilicitã poate fi poluarea apelor maritime interioare şi a mãrii teritoriale, precum şi a atmosferei de deasupra acestora, prin deversarea, aruncarea, scufundarea sau degajarea de pe nave sau alte instalaţii plutitoare sau fixe dãunãtoare sau periculoase pentru sãnãtatea oamenilor (art.31 din legea nr.17/1990), ori pentru flota şi fauna mãrii, culegerea, deţinerea şi/sau comercializarea plantelor declarate monumentelor ale naturii şi alte multe încãlcãri ale legii (art.1 pct.2 lit.c) din Hotãrârea Guvernului nr.127/1994 privind stabilirea şi sancţionarea unor contravenţii la normele pentru protecţia mediului înconjurãtor, Monitorul Oficial nr.94 din 12 aprilie 1994).

  Un alt element constitutiv al contravenţiei îl reprezintã vinovãţia (latura subiectivã).

Vinovãţia desemneazã acea atitudine psihicã a contravenţiei faţã de faptã şi urmãrile sale.

   Subiecţii raportului juridic de rãspundere  contravenţionalã în dreptul mediului:

Regula dispune cã subiect al rãspunderii contravenţionale este persoana fizicã responsabilã de sãvârşirea sancţiunii contravenţionale, în condiţiile legii, orice persoanã fizicã indiferent de cetãţenie sau rezidenţã (art.5 alin.2 din legea nr.32/1968).

Existã şi excepţii de la aceastã regulã, şi anume art.5 alin.3, care prevede cã subiect al rãspunderii contravenţionale poate fi şi persoana juridicã, art.74, alin.ultim, din legea nr.9/1973,care prevede cã în materi de mediu, sancţiunile contravenţionale pot fi aplicate şi persoanelor juridice şi legea nr.137/1995 care stabileşte amenzi aplicabile şi persoanelor juridice (în cuantum majorat).

  Persoana care sãvârşeşte contravenţia este subiectul activ (orice persoanã fizicã sau juridicã) iar subiectul pasiv este autoritatea statalã, statul român.

  În cadrul raportului de rãspundere contravenţionalã situaţia se prezintã astfel: subiectul activ este autoritatea statalã care trage la rãspundere persoanle care au sãvârşit contravenţiile, aplicându-le sancţiuni contravenţionale, iar subiectul pasiv este contravenientul, agentul poluant (poluatorul).

 

 Sancţiuni contravenţionale in dreptul mediului:

  Legea nr. 9/1973 privind protecţia mediului stabilea categorii de contravenţii la reglementãrile vizând protecţia diferiţilor factori de mediu: aer, sol, ape, vegetaţie forestierã, fanunã, aşezãri omeneşti, ocrotirea şi conservarea peisajului şi menţinerea echilibrului social.

  Legea nr 137/1995 privind protecţia mediului prevede ca sancţiune contravenţionalã principalã amenda.

Legea cadru consacrã o serie de categorii de contravenţii, sancţionate cu amendã, al cãrei cuantum se actualizeazã anual prin hotãrâre a Guvernului (art.83 pct.4 din legea cadru) . Legea prevede în mod expres dispoziţiile legale încãlcate şi corelativ, cuantumul amenzii.

   Amenda contravenţionalã este cea mai frecvent utilizatã sancţiune pentru încãlcarea normelor dreptului administrativ. Este prevãzutã de lege pentru toate situaţiile de încãlcare a acestor norme, cu excepţia situaţiei în care fapta ilicitã constituie infracţiune.

Amenda contravenţionalã constã într-o sumã de bani pe care contravenientul trebuie sã o plãteascã. Legea stabileşte o limitã minimã şi o limitã maximã a amenzilor.

În legea nr 137/1995, articolul 83, punctele 1, 2 şi 3, sunt prevãzute faptele care constituie contravenţii şi sancţiunile care se aplicã.

  Amenda este însã, de obicei, o sancţiune ineficace.

  Împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, se poate face plângere în termen de 30 de zile de la data comunicãrii actului. Plângerile se soluţioneazã de cãtre judecãtorie, aplicându-se prevederile legii nr.32/ 1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor (cu excepţia articolelor 25, 26 şi 27).

   Într-o serie de legi speciale care reglementeazã protecţia diferitelor elemente ale mediului natural şi artficial, uneori, sunt prevãzute şi sancţiuni contravenţionale complementare care se aplicã pe lângã amenda principalã:

-   confiscarea

Însoţeşte sancţiunea principalã (amenda), şi constã în trecerea în proprietatea statului, fãrã platã, a numitor bunuri care au legãturã cu contravenţia.

-   anularea sau suspendarea autorizaţiei

O altã sancţiune care se poate aplica în condiţiile legii,în cadrul raporturilor de dreptul mediului.

-   refuzul de a mai acorda aprobãri sau elibera licenţe de import ori retragerea avizului de a efectua operaţiuni de comerţ exterior

         Pot fi alte sancţiuni pentru neîndeplinirea unor obligaţii legale prevãzute în normele de dreptul mediului.

-   sechestrarea

O altã sancţiune complementarã, care se aplicã contravenienţilor în cadrul raporturilor juridice de mediu. Nu este reglementatã în legea nr.32/ 1968 ci într-un decret mai vechi.

Cauze care înlãturã rãspunderea contravenţionalã:

   În dreptul mediului nu existã o reglementare privitoare la exonerarea de rãspundere contravenţionalã, ci se aplicã în principiu, reglementãrile generale în materie (art. 83 alin. Ultim, legea nr.137/1995).

   Nu constituie contravenţie:

-   fapta sãvârşitã în stare de legitimã apãrare, din cauza unei întâmplãri ce nu putea fi prevãzutã sau înlãturatã, aceea sãvârşitã din constrângere, eroare de fapt sau în stare de necesitate

-   fapta sãvârşitã de o persoanã care din cauza stãrii mentale sau vreunei infirmitãţi nu poate rãspunde de fapta imputatã ori de starea  de minoritate

-   prescripţia aplicãrii sancţiunii contravenţionale

-   prescripţia executãrii sancţiunii contravenţionale.

Procedura contravenţionalã:

 Indiferent de natura conferitã, procedura contravenţionalã presupune ca etape:

a)  constatarea contravenţiei

b)  aplicarea sancţiunii (amenzii)

c) cãile de atac împotriva actelor de sancţionare a contravenţiilor

 Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii se face, de regulã, de cãtre personalul împuternicit al Ministerului de Resort (Ministerul Mediului sau, în prezent, Ministerul Apelor, Pãdurilor şi Protecţiei Mediului), al Ministerelor cu atribuţii apropiate (Ministerul Sãnãtãţii), de persoanele împuternicite de primari şi prefecţi, precum şi de cãtre personalul Poliţiei sanitar-veterinare.

  Conform modificãrilor legii nr.32/ 1968 prin ordonanţa Guvernului nr.12/1994 împotriva procesului verbal de constatare şi soluţionare a contravenţiei, se poate face plângere în termen de 15 zile de la data comunicãrii acestuia.

Plângerea, însoţitã de copia procesului verbal de constatare şi soluţionare a contravenţiei, se depune la organul din care face parte agentul constatator, care o înainteazã, spre soluţionare, judecãtoriei în a cãrei razã teritorialã s-a sãvârşit contravenţia. 

Plângerea suspendã executarea.

Hotãrârea judecãtoreascã prin care s-a soluţionat plângerea este definitivã şi executorie.

   În domeniul contravenţiilor existã adesea calea de atac a recursului (hotãrârea judecãtoreascã în aceastã materie sunt date fãrã drept de apel).

Argumentul de drept invocat: hotãrârile judecãtoreşti pronunţate în materie contravenţionalã, deşi sunt definitive şi executorii, ele nu sunt şi irevocabile, de unde şi posibilitatea atacãrii cu recurs, întrucât sunt date fãrã drept de apel (art.377, codul de procedurã civilã).

Termenul de recurs este de 15 zile de la data comunicãrii hotãrârii.

Executarea sancţiunilor contravenţionale:

  Diferã în funcţie de natura acestora. Amenda contravenţionalã se poate executa:

-   de contravenient

-   voluntar

-   pe calea executãrii silite.

 Cel sancţionat achitã suma de bani stabilitã cu titlu de amendã contravenţionalã dupã primirea înştiinţãrii de platã şi a procesului verbal.

Nu se aplicã art.25- 27 din legea nr.32/1968  şi în consecinţã, contravenientul nu se poate plãti din proprie iniţiativã şi nu se poate angaja în scris sã achite, în cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului verbal de constatare, jumãtate din minimul amenzii prevãzut de lege pentru contravenţia sãvârşitã.

Termenul de executare, prin achitare (agentului constatator, pe loc sau la o unitate C.E.C.) a amenzii contravenţionale este de 15 zile de la data comunicãrii copiei procesului verbal respectiv şi a înştiinţãrii de platã.

În cazul introducerii plângerii împotriva sancţiunii, termenul va începe sã curgã de la data respingerii cãii de atac.

Neachitarea amenzii în termenul legal declanşeazã executarea silitã. Aceastã punere în executare a amenzii se face dupã caz:

-   de organul care a aplicat amenda (dacã procesul verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a amenzii a rãmas definitiv prin neexercitarea cãii de atac în condiţiile legii

-   de organul care a soluţionat definitiv şi irevocabil plângerea  în celelalte situaţii.

Pentru persoanele fizice, executarea silitã se face prin intermediul organului financiar al Cosiliului local unde domiciliazã ori îşi are reşedinţa contravenientul, iar pentru persoanele juridice prin unitãţile bancare unde acestea îşi au contul.

Concluzii:

-   dreptul mediului este o ramurã autonomã de drept.

-   Acestã instituţie care este foarte strâns împletitã cu celelalte instituţii ale acestei ramuri de drept, nu poate fi privitã doar ca o varietate a rãspunderii contravenţionale, ci ca o rãspundere specificã,ecologicã, cu numeroase trãsãturi proprii, ce constituie temeiul fundamentãrii autonomiei acestei rãspunderi.